SUROGAT

volumul SUROGAT [Herg Benet, 2010] poate fi comandat la preţul de 20 lei prin e-mail

descriere

Printre constantele volumului de debut al lui Grad (nume predestinat pentru un matematician-poet, pe care îl şi previzualizezi cu echerul, compasul şi ruleta) amintim sentimentul antireligios al fiinţei, psihologia pribeagului, pentru care România se întunecă şi se subţiază ca un coşmar sau ca un paradis devastat, şi influenţa media, ce distorsionează profunzimile, aruncându-ne într-un Unterwelt cu umbre reci, elefanţi, balene şi zâmbăreţi care radiază precum un Joker undeva în colţul conştiinţei noastre. Aceste trei dimensiuni ne duc în zona punk, unde neoavangardismul şi anarhismul îşi dau profunda lor măsură, pentru a evidenţia epistema rezistenţei. O rezistenţă complice, îmbibată cu auto-ironie, concizie şi talent combinatoric. Nu doar prin delimitarea sa generaţionistă (Grad debutează târziu, cu peste o sută de poeme publicate prin revistele online şi nu numai la activ, ieşind prin originalitate şi inventivitate din curba gaussiană a douămiiştilor), încercarea tânărului matematician, care activează ca cercetător la Universitatea Tehnică din Chemnitz seamănă cu un excurs în teoria jocurilor, amintind de Carroll sau Barbu; mai mult, i s-ar potrivi eticheta de poezie post-grunge, pentru că ritmul şi noise-ul de fundal par a da glas siluetei outsider-ului, care asemenea Cassandrei, intonează şi ce nu vrei să auzi, activând într-un univers improbabil, din Sheol-ul ce musteşte de sub fundamentele civilizaţiei. [Ştefan Bolea]

blog

https://surogat.egophobia.ro/

 

recenzii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *